en
RDF - Open Field
27 Septembrie 2017

Recomandări tehnice pentru cultura grâului

După o vară foarte caldă cu temperaturi extrem de ridicate, cu precipitații puține în unele zone agricole, seceta pedologică este întâlnită frecvent. În aceste condiții asigurarea unui pat germinativ optim este o verigă foarte importantă pentru primele faze de vegetație a grâului. Asigurarea umidității optime în sol este vitală pentru o răsărire uniformă și explozivă a plantelor care va duce la pregătirea plantelor pentru iarnă.

Astăzi vom vorbi despre fertilizarea de bază a grâului. Așa cum întâlnim un stres termic, un stres hidric sau unul fotonic, există și un stres nutritiv. De multe ori din cauza condiților pedo–climatice unii fermieri renunță la fertilizarea de bază, optând pentru o fertilizare în primăvară când fac doar o fertilizare unilaterală cu îngrășăminte azotoase.

Există anumite elemente tehnice specifice culturii grâului când vine vorba de fertilizarea de bază cu N-P-K, aceste 3 macroelemente fiind deosebit de importante în nutriția grâului și implicit obținerea unor producții mari și de calitate.

AZOTUL

Este cel mai important element pentru nutriția grâului deoarece intră în componența tuturor acizilor aminici esențiali și neesențiali. În grâu avem aproape toată seria de acizi aminici esențiali și neesențiali. Grâul are nevoie de azot în toate fazele de vegetație, de la semănat până la maturitate. La o aprovizionare normală cu azot plantele cresc repede, capătă o culoare verde închis și au un aspect sănătos. Creșterea tuturor organelor plantei, în special a tulpinilor și a frunzelor este stimulată. Insuficiența azotului încetinește creșterea plantelor prin tulburarea diviziunii celulare și reduce înfrățirea. Sinteza acizilor aminici și a proteinelor scade. O cantitate mică de azot duce în primăvară la un lan cu o culoare gălbuie deoarece pigmenții clorofilieni sunt înlocuiți cu grăuncioare de amidon. Dacă nivelul de azot se menține scăzut în tot cursul vegetației plantele rămân mici, îngălbenite iar recolta de boabe va fi scăzută. Aprovizionarea cu azot în primele faze de vegetație este hotăritoare pentru cantitate, iar o bună aprovizionare cu azot în fazele de înspicare-înflorire mai ales în ceea ce privește calitatea. Aplicarea azotului duce la creșterea conținutului în proteine.

FOSFORUL

Joacă un rol important în toate procesele vitale ale plantelor, participă în aproape toate reacțiile de sinteza din celule. Fosforul îndeplinește funcții importante în procesele de fotosinteză și respirație. Fosforul ia parte activă la procesul diviziunii celulare, grăbește creșterea plantelor și determină maturarea mai timpurie a grâului, reușind adesea să prevină efectele nefaste ale arșitei de la sfârșitul lunii iunie. El preîntâmpină căderea plantelor, sporește rezistența la boli și în bună măsură, rezistența la iernare. Sporirea rezistenței la iernare se explica prin temperarea acțiunii nefavorabile a azotului (mai ales când acesta este în exces) și acumularea în celule a unor substanțe protectoare.

POTASIUL

Activează procesul de fotosinteză, intensifică translocarea acizilor aminici din frunze în boabe, determinind conversia acestora în proteine. Ca și fosforul, potasiul sporește rezistența la cădere, rezistența la boli și rezistența la iernare. Are un rol important în utilizarea economică de către plante a apei, prevenind în mare măsură stresul hidric. Insuficiența potasiului împiedică creșterea tulpinii, slăbește rezistența acesteia și predispune grâul la cădere. Vârful și marginile frunzelor se colorează în galben sau brun și în cele din urmă se usucă. Deficitul de potasiu produce o serie de tulburări interne cum ar fi: reducerea fotosintezei, dereglarea metabolismului hidraților de carbon și a proteinelor și reducerea conținutului în proteine.

Fertilizarea grâului este una din cele mai importante verigi tehnologice care poate face grâul o cultură rentabilă, sau poate duce la obținerea unor producții slabe și nerentabile din punct de vedere economic. Asigurarea cantităților optime de azot, fosfor și potasiu sunt vitale în obținerea producțiilor profitabile la grâu. Stabilirea dozelor optime de azot, fosfor și potasiu se fac în funcție de tipul de sol, de aprovizionarea solului cu aceste elemente, de cultură premergătoare și nivelul producției ce se dorește a fi obținută. Fertilizarea unilaterală cu azot sau o fertilizare în exces poate duce la efecte nocive asupra culturii grâului cum ar fi expunerea la cădere, expunerea la atacul de boli (rugini și făinare), slăbirea rezistenței la secetă și scăderea rezistenței la iernare. O fertilizare optimă cu 140-160 kg/ha s.a azot, 70-80 kg/ha s.a fosfor și 50-60 KG/ha s.a potasiu poate duce la producții ridicate și de calitate, dacă și celelalte verigi tehnologice sunt respectate, iar condițiile pedo-climatice sunt optime.